Hipertensiunea arterială (HTA)

 Ce prezintă hipertensiunea arterială?

Hipertensiunea arteriala (HTA) reprezintă o afecțiune cardiovasculară foarte frecventă, fiind definită drept o creștere a valorilor tensiunii arteriale (TA) peste limita normală. O tensiune arterială peste limitele maxime este periculoasă pentru că afectează structura și proprietățile vaselor sanguine din întregul organism, având consecințe semnificative, uneori vitale.       

Cele mai importante organe afectate de consecințele hipertensiunii arteriale sunt creierul, inima și rinichii.

De la ce valori putem vorbi de hipertensiune?

Valorile de la care se consideră un pacient hipertensiv diferă în funcție de locul masurătorii. Astfel la cabinet sau spital se consideră hipertensiunea arteriala de la valori ≥140 mmHg pentru TA sistolică (prima valoare care se citeşte atunci când se măsoară tensiunea) şi  ≥ 90 mmHg pentru tensiunea arterială diastolică (a doua valoare care se citeşte când se măsoară tensiunea). In schimb la automasurarea la domiciliu aceste valori scad la 135 si 85 mmHg.

Confirmarea diagnosticului de hipertensiune

Valorile tensiunii arteriale pot varia foarte mult, motiv pentru care diagnosticul de HTA nu ar trebui să fie stabilit după un singur set de măsurători ale TA în cadrul unei singure vizite medicale, decât dacă TA este substanţial crescută (de exemplu HTA grad III) şi există dovezi clare de afectare de organ (ex. retinopatie hipertensivă cu exsudate şi hemoragii sau hipertrofie ventriculară stângă, afectare vasculară sau renală). Pentru toţi ceilalţi (majoritatea pacienţilor), repetarea determinărilor TA cu ocazia unor vizite ulterioare la cabinetul medical a reprezentat o strategie de durată pentru confirmarea persistenţei valorilor tensionale crescute, cât şi pentru clasificarea hipertensiunii arteriale în practica clinică. Numărul vizitelor şi intervalul de timp dintre acestea variază în funcţie de severitatea HTA şi este invers proporţională cu gradul de severitate.

 

Principalele simptome ale hipertensiunii arteriale

Adesea hipertensiunea arteriala poate ramâne mult timp asimptomatică și diagnosticul va fi pus tardiv, când apar deja complicațiile. Cele mai frecvente simptome produse de creșterea tensiunii arteriale sunt:

• Dureri de cap;
• Sângerări nazale;
• Amețeli;
• Sensibilitate la lumină;
• Înroșirea feței;
• Senzația de urechi înfundate sau zgomote în urechi;
• Tulburări de vedere;
• Varsături, greață;
• Somnolență;
• Stări de sufocare.

Cauzele hipertensiunii arteriale

În aproape 90% dintre cazuri cauza hipertensiunii arteriale este necunoscută, dar este influențată de:

• Factori ereditari;
• Exces ponderal - hipertensiunea arterială este mai frecventă la indivizii obezi, în special dacă obezitatea afectează predominant partea superioară a trunghiului. Surplusul de greutate contribuie la creșterea tensiunii arteriale încă din copilarie și este cel mai important factor de risc pentru hipertensiunea arterială;
• Consumul de sare excesiv – excesul de sare este unul dintre factorii etiologici cel mai des implicați în etiologia hipertensiunii arteriale;
• Consumul de alcool crește valorile tensiunii arteriale, mai ales berea și vinul;
• Fumatul determină creșteri de scurtă durată ale tensiunii arteriale;
• Sedentarism;
• Factori psihoemoționali – sunt legați de tipul de personalitate și de stres și sunt în corelație cu ceilalți factori, mai ales genetici;
• Genul pacientului – hipertensiunea arterială este mai frecventă în cazul femeilor.

Hipertensiunea arterială secundară se poate întâlni în afecțiunile renale (glomerulonefrita, pielonefrita cronica, rinichi polichistic), afecțiunile endocrine (feocromocitom, hipertiroidism, hiperparatiroidism, hiperaldosteronism primar), boli cardiovasculare (coarctatie de aortă, insuficiența aortică), afecțiuni neurologice (tumori cerebrale, hipertensiune intracraniană). De asemenea, hipertensiunea arterial poate fi asociată tratamentelor cu anticoncepționale orale, estrogeni, corticosteroizi, antiinflamatoare nesteroidiene.

Ce masuri se pot lua pentru a controla hipertensiunea arterială?

Reducerea aportului de sare de bucătărie sub 5 g/zi: determină o reducere medie a valorilor tensiunii arteriale cu 4-5 mmHg, cu cât restricția de sodiu este mai mare, cu atât mai mare este reducerea tensiunii arteriale. Efectul este mai accentuat la vârstnici și diabetici.             

Măsuri nefarmacologice care presupun modificarea stilului de viață astfel:

Menţinerea masei corporale optime: excesul ponderal reprezintă una dintre cauzele cele mai importante și mai frecvente ale creșterii hipertensiunii arteriale. Reducerea greutații corporale asigură nu numai scaderea valorilor tensionale, ci și un mod de viață sănătos.

Renunţarea la fumat inclusiv cu folosirea terapiei de substituţie la necessitate.

Chiar dacă fumatul nu provoacă hipertensiune arterială permanentă, creşterile temporare ale tensiunii arteriale asociate fumatului se pot dovedi periculoase.   

Limitarea consumului de alcool: consumul de alcool în exces se asociază cu o eficiență mai mica a medicației și cu risc mai mare de hipertensiunea arterială, infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral.

Exerciţiu fizic aerobic zilnic ≥ de 30 min/zi mers rapid, dar nu mai puţin de 5 ori/săptamină. Exercițiile fizice stimulează circulația sanguină, permițând pătrunderea unei cantități mai mari de oxigen în țesuturi. În plus, sportul contribuie la eliminarea retenției de apă.       

Alimentația corectă și sănătoasă: creșterea consumului de fructe si legume proaspete, de produse lactate cu un conținut scăzut de grăsimi. De asemenea, pacienții hipertensivi trebuie să evite alimentele care conțin grăsimi saturate, de origine animală.

Măsuri farmacologice - exista la ora actuală multe medicamente indicate în tratamentul hipertensiunii arteriale, alegerea schemei terapeutice este însa de competența medicului specialist. De menționat că, este de preferat tratament dupa un orar bine stabilit, pentru un control optim și constant al valorilor tensionale. Este necesar un control medical periodic pentru verificarea eficienței tratamentului și eventual, adaptarea acestuia ca doze sau asocieri terapeutice.

Tratamentul se menține, de regulă, pe durata intregii vieți, cu variații legate de doze și combinația medicamentelor.